Dacă sînteţi tineri, energici, cu nervi de oţel sau aveţi un CV în mînă de care vreţi să scăpaţi, cel mai indicat ar fi să căutaţi o terasă. Domeniul HORECA (Hotel-Restaurant-Catering) vine în această perioadă cu cele mai multe oferte de joburi.
"Pînă acum, anul acesta, nu s-au înregistrat foarte multe din cauza timpului nefavorabil dar de obicei numărul locurilor creşte cu 30, 40 la sută în sezon”, a declarat Daniel Don, şeful Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj. Numărul locurilor disponibile este mare în principal datorită teraselor care se deschid în această perioadă, dar şi pentru că personalul specializat alege să migreze în străinătate, pentru salarii mai mari. „Plec săptămîna viitoare ca ajutor de bucătar în Kalymnos în Grecia, salariul este peste 1000 de euro. Lucrez mult dar cel puţin nu o fac gratis”, spune Călin Mureşan, ospătar. În Cluj-Napoca, un chelner este plătit cu 700 de lei pe lună.
Job care creează dependenţă
Ca să te angajezi ca şi ospătar, experienţa nu este întotdeauna obligatorie, dar un lucru este confirmat de majoritatea celor care lucrează în domeniu: „odata ce ai intrat, ieşi foarte greu”. „M-am angajat pe terasă în perioada facultăţii, într-o vară. Planul era să stau trei luni de vacanţă şi apoi să mă apuc de altceva. Am rămas patru ani, m-am lăsat şi suport greu despărţirea. Este foarte avantajos din cauza ciubucului, astfel că nu ai doar un salar fix şi dacă strici azi bani ştii că mîine îi faci la loc. Dar să lucrezi cu oamenii te solicită mai mult ca orice job”, recunoaşte Cristian, fost ospătar.
De exemplu, două dintre cele mai cunoscute localuri din Cluj, Vertigo şi Diesel, au zilele acestea locuri de muncă disponibile.
Peste 40 de grade în Fast Food
Pe lîngă terase, fast-food-urile abundă şi ele de locuri disponibile în perioada verii, aici motivul fiind căldura îngrozitoare, care alungă vechii angajaţi. Proprietarii spun că deşi spaţiile sînt dotate cu aer condiţionat, temperatura va fi în continuare ridicată şi nu se poate face mare lucru. „Lucrez aici de un an de zile, într-adevăr este foarte cald, deşi la noi e spaţiu mare, nu-i chiar aşa rău ca la alţii. Da ce poţi să faci, cînd ard aici toate? Sau eu ce să fac la vîrsta mea? Dacă la asta mă pricep numai”, întreabă o vînzătoare de la un fast-food de pe strada Bolyai Janos. Dacă cei trecuţi de prima tinereţe s-au obişnuit cu aceste condiţii, alţii preferă să-şi caute alte „meserii” de la începutul verii, conştienţi de căldura ce-i aşteaptă. „Mi-am dat demisia, mîine e ultima zi. Sînt 43 de grade şi merge aerul condiţionat”, spune un „şaormar” de la un alt fast-food de pe Eroilor.
Dar locurile nu rămîn mult timp libere, maximum o săptămînă, pentru că „tot timpul este cineva care îşi caută de lucru”, spun patronii.
700 de lei pe lună este salariul unui ospătar sau unui vînzător la fast-food