Galeriile de artă din Cluj nu au suferit din cauza crizei şi se aşteaptă la un an mai bun
După ce în 2009 numărul investitorilor în artă a crescut la nivel naţional, casele de licitaţii de la Cluj consideră că 2010 va fi şi mai bun din acest punct de vedere. Deşi sumele care se învîrt în Cluj sînt mai mici decît în capitală, galeriile nu o tocmai rău, arta fiind unul dintre cele mai sigure domenii pentru investitori. Cel mai scump tablou vîndut la galeria Quadro anul trecut, „Vărsător”, aparţine artistului Perlrott Csaba Vilmos, licitat pentru 19.500 de euro, iar la HIM cel mai scump tablou al lui 2009 a costat 36 de mii de euro.
Dacă mulţi zic că 2010 va fi un an şi mai greu decît 2009, proprietarii caselor de licitaţii susţin că în ceea ce priveşte arta, atît vînzările cît şi preţurile lucrărilor vor fi în continuă creştere. Galeria Quadro organizează patru licitaţii pe an, şi fiecare dintre ele s-a dovedit a fi un succes. „Eu nu consider că 2010 va fi mai rău, investiţiile în artă sînt în creştere. S-a deblocat criza şi lumea începe să aibă mai multă încredere. Din toamna anului trecut au crescut semnificativ vînzările”, a spus Sebestyen Gyorgy Szekely, directorul Galeriei Quadro.
Ultima licitaţie la Quadro a avut loc în 17 decembrie, s-a numit „Licitaţie de Crăciun” şi au fost puse la vînzare picturile artistei Janosi Andrea, ilustrînd etape istorice ale Clujului. Preţul de pornire la majoritatea lucrărilor a fost de 300 de euro şi aproape toate au fost vîndute. Galeria Quadro, care îmbrăţişează atît arta modernă cît şi cea clasică, va organiza următoarea licitaţie în luna mai a acestui an.
Arta română nu trece graniţa
O altă casă de licitaţie din Cluj, Galeria HIM, nu se plînge de anul care a trecut. Proprietarul spune că la ei nu s-a observat neaparat o creştere în ceea ce priveşte investitorii, dar cu siguranţă numărul lor nu s-a diminuat. Licitaţiile lor se învîrt în general în jurul operelor realizate de pictori români, precum Corneliu Brudaşcu, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Aurel Ciupe sau Teodor Harşia. În 2009, cel mai scump tablou vîndut la HIM a costat 36 de mii de euro, dar directorul nu a vrut să ne dezvăluie numele artistului. „Comercializăm picturi de cea mai bună calitate care sînt verificate cu mare atenţie de către specialişti. Cotele sînt aceleaşi ca înainte de criză, nu au scăzut. În 2010 sîntem optimişti şi sperăm la şi mai mult”, a spus Zenoviu Haiduc, directorul casei de licitaţii HIM.
Următoarea licitaţie la galeria HIM este plănuită înainte de Paşti, cu opere diversificate ale clasicilor români. „Cei mai mulţi cumpărători sînt români, arta română nu este de circulaţie internaţională. L-am avut ca şi client şi pe consulul american, dar îşi lua lucruri mărunte care îi plăceau lui” , a adăugat Haiduc.
În capitală numărul investitorilor în artă a crescut cu 50%
În 2009 numărul cererilor în ceea ce priveşte operele de artă plastică a crescut, deoarece majoritatea persoanelor cu venituri mari au considerat investiţia în artă ceva sigur şi pe termen lung. Acest demers a făcut să apară mai mulţi cumpărători, care s-au alăturat pasionaţilor vechi. Casele de licitaţii din Bucureşti spun că numărul investitorilor în artă a crescut cu 50% în 2009. Conform revistei Capital, randamentul anual mediu al pieţei româneşti de artă a fost, în ultimii 15 ani, de 27,04%, mult mai mare decît cel al investiţiilor în aur sau terenuri. Dacă în Cluj, cel mai bine vîndut tablou s-a învîrtit în jurul sumei de 30 de mii de euro, în capitală recordurile trec de 100 de mii. „În 2009, am vîndut lucrări de artă în valoare de 1,4 milioane de euro, în creştere faţă de 2008 (1,2 mil. euro)“, a declarat Luminiţa Ghilduş, director Gold-Art, pentru Capital.
Cel mai bine vîndut tablou în 2009 la Galeria Quadro
Perlrott Csaba Vilmos(1880-1995)
„Vărsător”- 1912
Gouche pe carton, 87x52 cm
Preţ: 19.500 de euro
Top5 2009 tudorArt (vînzări realizate la casele de licitaţii din România)
Nicolae Tonitza: 15 lucrări adjudecate din 37, cifra de afaceri 413.250 euro
Gheorghe Petraşcu: 16 lucrări adjudecate din 32 , cifra de afaceri 250.492 euro
Camil Ressu: 7 lucrări adjudecate din 19, cifra de afaceri 241.700 euro
Nicolae Grigorescu: 6 lucrări adjudecate din 20, cifra de afaceri 221.875 euro
Marcel Iancu: 5 lucrări adjudecate din 21, cifra de afaceri 160.900 de euro
Expl foto: Sebestyen Gyorgy Szekely, directorul Galeriei Quadro, povesteşte cu mîndrie despre creşterea investiţiilor în artă