Sari la:
Special

PROGRAM ECHIPE CLUJENE

 

PUBLICITATE
Şomer cu diplomă, fac orice
Categorie:   Bani  Autor:  Ligia Popa  Data:  6.12.2009  Ora:  22:32  Citiri:  953

Voteaza articolul:

Nota 5/5 (1 voturi)

O mare parte dintre absolvenţii de facultate sînt angajaţi, dar pe posturi care nu necesită calificare. La un an după finalizarea studiilor, 33,6% dintre absolvenţii de orice formă de învăţămînt care şi-au căutat un loc de muncă erau angajaţi, potrivit ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică. O mare parte dintre tinerii licenţiaţi ai ţării au optat pentru posturi sub calificarea lor. Administratorii firmelor se declară nemulţumiţi de calitatea cunoştinţelor tinerilor şi spun că aceştia, după angajare, trebuie să fie recalificaţi pentru a putea deveni eficienţi.

Aşteaptă jobul visat opt luni

Opt luni este perioada de aşteptare, interviuri şi distribuire de cv-uri pînă cînd un absolvent de facultate se va angaja. Dintre absolvenţii formelor de învăţămînt superior, 60,9% aveau un loc de muncă după 12 luni de la absolvire, iar 35% dintre cei cu diplome de atestare a studiilor medii au fost încadrate în muncă. Cei mai afectaţi dintre tineri sînt, potrivit aceloraşi date, persoanele cu un nivel scăzut de instruire, dintre care abia 14,6% au reuşit să obţină o slujbă.

Mulţi, dar proşti

Iosif Pop, preşedintele Imo Finance, a declarat că mulţi absolvenţi vin foarte prost pregătiţi în cîmpul muncii, aşa că firma care îi angajează trebuie să investească pentru a-i pregăti. „Unii au experienţă, mulţi au lipsuri, în schimb, aşa că trebuie să ne asumăm efortul de a-i forma şi, sperăm de fiecare dată, să lucrăm cu oameni morali care să ne ofere, în final, ceva”, a declarat Pop. În ciuda lipsurilor, Iosif Pop afirmă că preferă să investească în tineri fără experienţă pentru a-i forma, decît să recruteze oameni cu experienţă şi să îi convingă să se adapteze firmei. El a precizat că, pentru a compatibiliza programele universitare cu economia a fost de mai multe ori invitat în aulele universitare, dar pînă la rezultate concrete ar mai trebui să treacă ceva vreme.

Excedentul de absolvenţi se simte la şomaj

Din păcate, atît la nivel naţional, cît şi la nivel local se simt efectele creşterii artificiale a numărului de absolvenţi de învăţămînt teoretic. Mulţi dintre cei care au obţinut diplome de licenţă au fost obligaţi să opteze, în final, pentru locuri de muncă care nu necesitau calificare, a precizat Daniel Don, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. „Acesta este un adevărat fenomen al zilei de astăzi”, a afirmat Don. El a explicat „valul de supracalificaţi care acceptă compromisul” se datorează, în general, numărului prea mare de absolvenţi de pe piaţă. „Universităţile au un excedent exagerat de studenţi, fiindcă numărul de studenţi a fost majorat continuu”, a declarat el.

Statul orb şi surd şi mut

Deşi, potrivit legislaţiei în vigoare, firmele care ar angaja tineri ar putea beneficia de anumite facilităţi fiscale, din cauză că aceşti bani nu au fost viraţi în conturile companiilor „cu curaj” foarte puţini mai au curajul să rişte şi să angajeze tineri. În acest moment pe site-ul AJOFM nu apare nici un loc de muncă în oferta pentru absolvenţi, iar tinerii care ies de pe băncile şcolii au de aşteptat perioade din ce în ce mai lungi pînă a răsufla liniştiţi şi a se declara mulţumiţi de găsirea unei slujbe. Laura Varga, absolventă de studii economice la Universitatea Bogdan Vodă, de exemplu, a declarat că, după absolvire, şi-a căutat timp de zece luni un loc de muncă, iar acesta nu era „tocmai” în domeniu, adică un post de vînzătoare. Perioada de aşteptare a crescut treptat în ultimul an de la 3 luni la 8 luni, potrivit datelor, potrivit analizei unui site specializat în plasarea forţei de muncă.

Părinţii, locomotive pentru tineri

INS a constat că majoritatea tinerilor a părăsit şcoala după absolvirea unui nivel de instruire similar cu cel al părinţilor. Dintre tinerii care provin dintr-o familie cu studii superioare 87,4% au părăsit şcoala după absolvirea unei instituţii de învăţămînt de acelaşi nivel. Dintre tinerii cu părinţi cu studii medii, 67,7% aveau acelaşi nivel de pregătire după absolvire, iar 21% au optat pentru studii superioare, iar în cazul tinerilor proveniţi din familii cu părinţi cu un nivel scăzut de educaţie, mai mult de jumătate au renunţat la şcoală după terminarea cursurilor gimnaziale, cel mult.



Ultimele articole de Ligia Popa:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!

Poate te-ar interesa si: