Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat astăzi că în următoarele zile se va semna protocolul USL cu cei de la PNL-PC şi că după ce acest lucru se va întîmpla la Bucureşti urmează semnarea colaborării la nivel local. Mai importantă e însă alegerea celor care vor reprezenta USL la alegerile locale din 2012, lucru care se va întîmpla în fiecare localitate. La nivelul consiliului judeţean şi al primăriei Cluj-Napoca, alegerea candidaţilor pentru funcţii se va face în urma unor sondaje de opinie, realizate de două companii.
Între timp, social-democraţii par preocupaţi de stoparea efectelor crizei şi de promovare. Tot astăzi, Lăpuşan a declarat că PSD pregăteşte propunerea unui set de măsuri de sprijinire a creării locurilor de muncă , prin deblocarea posturilor pentru tinerii absolvenţi din universităţi, reducerea graduală a nivelului asigurărilor sociale, pînă la 10% şi modificarea legislaţiei pentru a favoriza angajarea absolvenţilor.
O altă măsură este plata datoriilor statului către firmele private şi, mai important, plata TVA-ului în momentul încasării facturii.
PSD şi-a făcut site şi cont de Facebook
Pe lîngă toate acestea, social-democraţii lucrează şi la comunicare, aşa că au dat drumul noului site al PSD Cluj-Napoca şi chiar şi al contului de Facebook, a anunţat vicepreşedintele Aurelia Cristea, insistînd pe faptul că a fost creată şi o secţiune specială pentru cei care doresc să înţeleagă procesul administrativ care se derulează la nivelul judeţului şi municipiului.
Cele mai bune ştiri din Cluj, zilnic, pe FTR.ro