Sari la:
Special

PROGRAM ECHIPE CLUJENE

 

PUBLICITATE
Prinşi la înghesuială, taximetriştii s-au pus pe tras claxoane
Categorie:   Din Cluj  Autor:  Mihaela Nechifor  Data:  10.03.2010  Ora:  19:11  Citiri:  871

Voteaza articolul:

Nota 0/5 (0 voturi)

Şoferii de taxi au manifestat ieri pentru mai multe locuri de staţionare în municipiu

Peste 200 de taximetrişti au protestat astăzi la Sala Sporturilor pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra problemelor cu care se confruntă. Printre nemulţumirile acestora se regăsesc numărul mic de locuri pentru taximetre, dar şi lipsa acestora în gară şi autogară. Manifestanţii au fost nemulţumiţi şi de numărul mare de amenzi pe care aceştia susţin că le primesc, din cauza numărului mic de locuri de staţionare.

Liderul Sindicatului Napoca Taxi Cluj, Grigore Sărmăşan, a precizat că, deşi sînt minim 2.700 de taximetrişti în Cluj şi doar 421 de locuri în standurile special amenajate, şi maşinile autorizate pe Floreşti şi Baciu vin tot în Cluj să lucreze. „Am ajuns la acest protest pentru că nu avem destule locuri de aşteptare a clienţilor, sîntem amendaţi dacă stăm în afara standului. Iar unele locuri sînt ineficiente, aşezate de exemplu în gard verde”, a explicat Sărmăşan.

Taximetriştii se plîng de amenzile mari cu care se confruntă din cauza locurilor puţine, pe care, de cele mai multe ori, le ocupă şi şoferii cu maşinile personale. „Ne saltă poliţia din standuri pentru că sînt locuri puţine şi taximetrişti mulţi. Mai stau şi civilii în locurile special amenajate pentru taxi. Fac taxi de trei ani, am luat o dată o amendă de 500 de lei pentru că nu era loc în stand şi stăteam lîngă. Banii ăştia îi fac într-o săptămînă jumătate”, a declarat Florin Pandrea, taximetrist.

Puţine şi ocupate de alţii

De asemenea, un alt taximetrist, Sever Boar, a explicat Foii transilvane că nimeni nu-i ajută dacă este un autoturism parcat în staţia de taxi, fiind îndemnaţi să anunţe organele de poliţie ca să vină să ridice maşina respectivă. „Pe Aurel Vlaicu este stand în gard verde, iar în gară şi autogară nu sînt standuri pentru taxi. Organele emitente ar trebui să verifice dacă sînt locuri de parcare. Poliţia spune că noi trebuie să-i anunţăm dacă un civil a parcat în locurile de taxi şi să aşteptăm să-i ridice maşina”, a explicat Boar.

Amenzi multe, locuri nu prea

Protestul taximetriştilor a fost anunţat în urmă cu două zile, iar reprezentanţii manifestanţilor au înaintat un memoriu viceprimarului Radu Moisin. Protestatarii au solicitat verificarea regimului dispeceratului de taxi, din cauza faptului că unii nu angajează cu carte de muncă taximetriştii, ci preferă să închirieze taxiurile uneori chiar la negru, susţin ei.

Sindicatul liber Napoca ne-a prezentat principalele revendicări legate în principal de faptul că locurile de aşteptare a clienţilor sînt ocupate în mod abuziv de cetăţeni care nu practică activitatea de taximetrie. Altă revendicare este legată de numărul mare de amenzi pe care aceştia susţin că le primesc, dar şi de înfiinţarea de noi standuri. În ceea ce priveşte munca la negru, o să intensificăm controalele împreună cu instituţiile abilitate din Ministerul Muncii”, a declarat viceprimarul Radu Moisin.

Centrul, împînzit de taximetrişti

De la Sala Sporturilor, taximetriştii au pornit în coloană spre primărie, iar în apropierea sediului acesteia au înteţit claxonatul, pentru a atrage atenţia municipalităţii. Traseul pe care au primit manifestanţii aprobare din partea Poliţiei rutiere a fost Splaiul Independenţei, aleea Stadion, strada George Coşbuc, Calea Moţilor, strada Petru Maior, Piaţa Lucian Blaga, strada Napoca, bulevardul Eroilor şi retur, circulaţia fiind puternic îngreunată pe acest traseu.



Ultimele articole de Mihaela Nechifor:


Comentarii articol (0)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Nu exista nici un comentariu
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!

Poate te-ar interesa si: