Interpret, poet, jurnalist şi ofiţer, Ovidiu Purdea-Someş vorbeşte despre lumea care îl inspiră

Ovidiu Purdea-Someş s-a născut în Gârbăul Dejului şi este cunoscut în ţară ca fiind poet şi publicist, ofiţer, interpret de folclor şi redactor şef la „Orizont Militar”. Munca de redactor, începută în 1991, nu numai că l-a propulsat în lumea culturală şi artistică, dar i-a adus şi satisfacţii sufleteşti. A debutat în muzică în 1996, cu albumul „Care om n-are noroc”, iar anul acesta se gîndeşte să scoată albumul cu numărul şase.

Despre Ovidiu Purdea-Someş se mai ştie că este un suporter adevărat al Stelei, fapt pentru care momentan lucrează la un imn pentru echipa din Ghencea. Pe scenă s-ar vedea cîntînd cu Andra, Paula Seling şi Cristina Rus.

- Cînd aţi scris prima poezie?
- Prima poezie am scris-o în clasa a patra. Erau nişte versuri dedicate mamei, pentru că atunci ea era universul cel mai frumos şi apropiat. Le-am arătat vecinilor şi au început să rîdă „Ni măh! Ăsta-i poet”. Mi-a fost ruşine să îmi spună că sînt poet. Acolo era frumos să îţi spună lumea că eşti harnic, muncitor că eşti bun la coasă, nu că scrii versuri.

- Cum aţi ajuns militar?
- Militar am ajuns pentru că mi-a plăcut din copilărie să mă joc cu puştile. Nu exista lemn sau şoaplă din care să nu improvizez ceva, ba o mitralieră, ba un pistol. Am ajuns la liceul militar pentru că, fiind al treilea copil în familie, părinţii mei şi-au terminat banii cu surorile şi m-am dus acolo pentru că nu se plătea şcoala. Mama îmi spunea ba să mă fac popă, ba CFR-ist, orice numai să nu muncesc, că nu eram făcut pentru munci grele.

- Talentul în muzică de la cine l-aţi moştenit?
- Toţi din familie sîntem înzestraţi cu o voce minunată. Mama a avut o voce atît de frumoasă şi evidentă în lumea satului, încît în duminicile în care mergeam la biserică o auzeam din uliţă. Tata era deac în biserică, cînta şi scria versuri atît de frumos, încît ştiu că la o înmormîntare o vecină i-a spus „lasă-le focului de versuri, că atîta plîngem de ne doare inima”. Surorile mele cîntă şi ele extraordinar. Dacă aş avea două suflete, unul mi-ar fi plin cu cîntec, iar celălalt cu poezie.

- Ce artist din ţară este aproape de sufletul dumneavostră?
- Fără discuţie Florin Piersic. Este de o sinceritate debordantă. Eu am un interviu cu Florin Piersic de nouă ore. De altfel, Cornel Udrea, într-una din cărţile mele, mi-a pus următorul motto: „Dacă i-ai luat interviu lui Florin Piersic îţi iese sigur primul volum”.

- Ce părere aveţi despre interpreţii de muzică populară şi uşoară de azi?
- Trăim într-o societate liber-concurenţială. O parte din inimă îmi spune «lăsaţi-i să cînte şi ei», cealaltă parte «iubiţi-i pe cei care cîntă muzica adevărată». Despre artiştii care apar peste noapte nu pot să spun decît: „ce e val ca valul trece”. Ei nu au un mesaj şi nu au ce să transmită. În folclor, în momentul în care cînţi şi omul se regăseşte în cîntec, este cel mai frumos sentiment pe care poţi să îl ai ca artist.

- Ca jurnalist, cum vedeţi lumea de azi?
- Tuturor ne place să spunem că sîntem frumoşi şi deştepţi, harnici şi muncitori, dar a doua zi, cînd chiar trebuie să fim, nu sîntem. Am sperat la revoluţie într-o Românie cu care să ne mîndrim. Atunci au murit nişte tineri pentru nişte idealuri. Noi călcăm acum pe sîngele lor. Ca jurnalist, mă doare să văd că în România, în timp camarazii mei mor în Irak, Afganistan, teatre de operaţii pe cîţiva lei, aşa cum îi trimite ţara, sînt mediatizate zi de zi toate dezbrăcatele, toţi bişniţarii şi toţi interlopii cu lanţuri groase la gît, iar pentru ei se găseşte un loc mic într-un jurnal de ştiri. E trist!

- Ce uită astăzi să facă oamenii din jur?
- Uită să iubească, să fie prieteni şi uită să aibă răbdare să asculte aproapele ca să-i întindă o mînă de ajutor. Cea mai fericită zi din viaţa mea este ziua de astăzi, iar cea mai mare avere, că pot zîmbi.

Crezurile lui Ovidiu Purdea-Someş

„Ţăranul spune că în viaţă trebuie să sapi o fîntînă, să zideşti o casă şi să sădeşti un pom. Fîntîna făcută de mine este muzica şi poezia. Dacă oamenii se opresc la acea fîntînă şi gustă o cană cu apă, care înseamnă un vers, o strofă sau un refren, e o bucurie pentru mine. Acea casă pe care am creat-o, de care zice ţăranul, înseamnă tot ceea ce sînt eu ca personalitate. Viaţa este scurtă şi, de multe ori, trecem prin unele locuri o singură dată. Cred în valorile morale şi cele creştine, „fă bine aproapelui tău”. De asemenea, cred în prietenie”.