Directorul Oriflame şi-a lansat la Cluj o altfel de istorie despre aceeaşi ţară (post)comunistă

15 ani la catedră, ca „profă de mate”. 15 ani director la una din cele mai mari firme de cosmetice. Anul ăsta, renunţă la Oriflame şi se întoarce la şcoală. Între timp, a scos o carte din poveştile bătrînului arhitect Camil Roguski, pe care l-a intervievat despre ţara veche, ţara nouă, ţara „în disoluţie”. Monica Tatoiu dedică „Politic (in)corect. Despre România, dar cu dragoste” tuturor tinerilor, pentru că vrea să nu-i mai audă spunînd numai „comunismul a fost o nenorocire”. Despre ce-a mai fost şi ce mai e, citiţi în acest interviu.

- De ce „cu dragoste” despre România? Cum mai e posibil să se vorbească „cu dragoste” despre acest subiect, aici şi acum?
- Pentru cei din generaţia interbelică şi din generaţiile comunismului, România este locul în care au crescut, s-au format, au mers la şcoală, s-au căsătorit şi au făcut copii – cele mai importante lucruri din viaţa noastră care ne definesc ca oameni. Din acest motiv, acest spaţiu trebuie iubit, tot aşa cum ne iubim familia sau părinţii.

- Spuneaţi că „România comunistă nu e o groapă în care să arunci cu noroi”. Cum manageriaţi „riscul” ca interlocutorul dumneavoastră - şi, implicit, dumneavoastră - să fiţi priviţi drept apărători generali ai comunismului?
- Comunismul ne-a fost impus, aşa cum ne-a fost impus capitalismul după ’89, iar românii s-au adaptat la fiecare dintre modele după mintea, sufletul şi puterea fiecăruia. În 50 de ani de comunism, s-au construit locuri în România cu care astăzi ne mîndrim în afară sau care ne uşurează traiul zilnic. Nu te poţi bucura de ele şi, în acelaşi timp, să împroşti cu noroi, ar fi un conflict de conştiinţă pentru cei care o au. Aşa cum revoluţia franceză este un moment de cotitură la care se raportează Franţa modernă, un genocid cultural care a determinat deschideri spre noi orizonturi, tot aşa, anii ’70, cu deschiderea lor, ar trebui să pună întrebări celor care investighează trecutul României. Cu ce a fost mai prost ministeriatul domnului Maliţa (Mircea Maliţa, ministrul Învăţămîntului între 1970-1972 – n.r.) decît al domnului Adomniţei, dacă sîntem atît de superficiali încît să îi punem în aceeaşi balanţă?

Tratament cosmetic naţional

- Care e soluţia pentru „România aflată în disoluţie”?
- Asumarea responsabilităţii individuale pentru exercitarea drepturilor colective.

- Susţineţi că tinerii trebuie să regăsească metafora, pentru a ieşi din tirania Internetului. Ce metaforă şi de ce?
- Trebuie să pornim de la metafora libertăţii neintermediate. Internetul, prin filtrele reprezentate de motoare de căutare, reprezintă cel mai mare duşman al gîndirii critice, cea care este de fapt garanţia creşterii pe verticală a omului.

- Care e metafora vieţii dumneavoastră?
- Rugăciunea se face în genunchi. Înălţarea se face în picioare.

- Dacă România ar fi o femeie, cum aţi spune că arată ea şi ce tratament „cosmetic” i-aţi aplica?
- România este femeia preocupată să adune scamele de pe covor. I-aş face cadou un aspirator, după care i-aş aplica tratament pentru ridurile fine de expresie.

„Forma, bătrîna carapace”

- Care e formula matematică a succesului?
- S = Epsilon x C la pătrat x M, unde M este munca, C este credinţa, iar Epsilon este variabila imprevizibilului.

- „Noi citim”. Dumneavoastră ce citiţi azi?
- Citesc Kundera, cînd vreau să îmi încarc bateriile. David Lodge, atunci cînd mă pregătesc să gîndesc critic despre societatea anglo-saxonă. Recitesc anual „Clar de femeie” a lui Romain Gary şi, din cînd în cînd, poeziile lui Jacques Prevert.

- Cum aţi completa propoziţia „vine o vreme cînd…”?
- Forma, bătrîna carapace, crapă sub presiunea sufletului şi speranţelor care nu-şi mai găsesc locul în ea.

„Eu cu mine trăiesc într-o singură dimensiune”

- Constante sau variabile?
- Constanta este raportarea la Dumnezeu, variabila este raportarea la nevoile cotidiene.

- Axiome sau teoreme?
- Axioma: omul nu este singur pe pămînt niciodată. Teorema: dacă astăzi ai făcut o faptă bună, mîine ai şansa ca cineva să îţi întoarcă fapta bună. În spaţiul ne-euclidian s-ar putea să se întoarcă mai mult decît ai dat.

- Limite sau integrale?
- Mintea omului este limitată. Capacitatea de cunoaştere transcedentală a omenirii este infinită. O spune Lucian Blaga, în „Trilogia cunoaşterii”.

- Plană sau în spaţiu?
- Eu cu mine trăiesc într-o singură dimensiune. Eu cu interesele mele în două dimensiuni. Eu cu creaţia Domnului – în spaţiu.

„Aşa cum o femeie se îmbracă frumos şi se machiază ca să atragă atenţia bărbatului în căutare de experienţe telurice care să îl înalţe la final, tot aşa şi teoria numerelor mari poate fi predată plecînd de la un banal joc de poker”, Monica Tatoiu