Katie Rizvi, vice-preşedinta Asociaţiei Little People România, lucrează cu tinerii afectaţi de boala secolului de peste 15 ani

Una dintre cele mai active persoane din Cluj, şi chiar din România, în ceea ce priveşte lupta împotriva cancerului, Katie Rizvi, clujeancă prin adopţie, a fost distinsă cu premiul Femeia Anului 2009 în cadrul Galei Premiilor Avantaje, la categoria „Apărarea şi Dezvoltarea Categoriilor Defavorizate”. Katie Rizvi, vice-preşedinta Asociaţiei Little People România, cu sediul la Cluj, şi fondatoarea clubului Temerarii, club al adolescenţilor supravieţuitori ai cancerului, s-a stabilit în România în urmă cu 15 ani, iar de atunci se ocupă de consilierea şi sprijinirea adolescenţilor şi copiilor care se confruntă cu experienţa teribilă a cancerului. Katie Rizvi a povestit reporterilor Foii transilvane despre cel mai important lucru în viaţă, adică respectul faţă de fiecare om în parte.    

- Ce înseamnă acest premiu pentru tine?
- O şansă de a vorbi despre ceea ce se află cel mai aproape de inima mea: copiii bolnavi de cancer şi viitorul lor în România.

- Numeşte trei dintre cele mai importante lucruri care fac diferenţa, într-o viaţă de om.
- 1. Să iubeşti şi să ai grijă de copii şi familie. 2. Contează ceea ce faci, nu ceea ce gîndeşti. 3. Dacă ai schimbat ceva, în bine, pentru cineva din jur, atunci i-ai făcut povara mai uşoară.

- Cînd ai luat decizia de a-ţi trăi viaţa luptînd pentru alţii?
- Eram foarte tînără cînd am venit în România pentru prima dată, ca student voluntar. Modul în care am fost primită şi apreciată de către tinerii de aici mi-a schimbat viaţa. Mai tîrziu, cînd am cîştigat experienţă lucrînd cu copiii victime ale războiului din Iugoslavia, am simţit că sînt pregătită să dăruiesc mai mult României şi am vrut să mă întorc aici. Un alt moment decisiv a fost în 1996/97, cînd am ajuns să cunosc mai bine pacienţii cu cancer, iar admiraţia mea pentru ei a creştea pe zi ce trecea. Văzînd ce multă nevoie de sprijin aveau şi cît de puţin făcea societatea, şi chiar profesioniştii, în a le înţelege nevoile psihologice, am fost motivată să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a le acorda o şansă mai mare în România. Poveştile lor mi-au hrănit pasiunea. Încă mai ţin legătura cu oameni de care am avut grijă în 1996, iar ei sînt motivaţia mea de a continua. Fiecare dintre ei merită lupta. Nu am încetat niciodată să interacţionez cu copiii şi adolescenţii bolnavi de cancer, iar vieţile şi poveştile lor de azi, în contexul Romnâniei, în 2010, este ceea ce-mi hrăneşte pasiunea.

- Ce vrei să le transimţi propriilor tăi copii în ceea ce priveşte munca de voluntar? Te aştepţi să te urmeze, pe tine şi pe soţul tău, în această misiune?
- Doi dintre ei sînt adolescenţi deja, voluntari activi, şi îi cunosc pe pacienţii cu cancer cu care lucrăm în cadrul clubului Temerarii. Unii dintre prietenii lor cei mai buni sînt tot voluntari, liceeni sau studenţi români, sau supravieţuitori ai cancerului. Nu ştiu dacă ne vor urma, pe mine şi pe tatăl lor, din punct de vedere profesional, dar sînt 100% convinsă că vor lua cele mai importante valori şi le vor păstra pentru tot restul vieţii: să onorezi şi să respecţi fiecare fiinţă umană în parte. Sînt mîndră de copiii mei pentru modul în care văd lumea şi oamenii şi pentru că au învăţat ordinea priorităţilor. Ce vor face mai tîrziu sau ce domenii profesionale vor alege, nu ştiu. Dar cea mai mare parte a muncii mele cu ei simt că e încheiată.

- Care este ţelul vostru?
- Avem de parcurs o cale lungă pînă la recunoaşterea nevoilor copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer. Dar aş putea rezuma: 1. Vrem un plan coerent de îngrijire a pacienţilor copii, de la diagnostic, la vindecare, unde nevoile psihologice sînt luate în seamă şi unde echipe multidisciplinare ajută familiile în timp ce parcurg această călătorie grea. Vrem ca medicii să fie sprijiniţi în munca lor extrem de importantă. 2. Ne-am stabilit un ţel din a oferi sprijin psiho-social pentru fiecare pacient copil cu cancer, în fiecare unitate de tratament din România, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reuşi acest lucru. 3. Vrem ca Temerarii să devină un cuvînt care simbolizează supravieţuirea, speranţa şi tratamentul care are succes. Vrem ca evenimentele şi grupurile noastre de suport să fie accesibile pentru fiecare adolescent bolnav de cancer din România. Nu sîntem departe de acest ţel. 4. Vrem ca sloganul „Poţi şi Tu” să fie auzit, tare şi clar, în România. 5. Vrem ca, în timp, să se creeze departamente speciale în România pentru adolescenţii bolnavi de cancer, care sînt prinşi între formele de cancer de copil şi cele de adult. Mă refer tinerii care au forme de cancer, în trupuri de copii. Sînt cel mai vulnerabil grup al pacienţilor cu cancer, iar în timp ce în alte ţări nevoile lor sînt îndeplinite în departamente diferite de tratament, în România aşa ceva nu există. Încă!

- Ce pot face ceilalţi pentru ca oamenii pentru care tu lupţi să se simtă mai bine?
- Să ofere acelaşi spirjin pentru prietenii lor bolnavi, chiar dacă aceştia se luptă cu ceva foarte serios, care le pune în pericol viaţa. Mulţi se simt inconfortabil, le e frică şi sînt confuzi, simt că nu ştiu ce să spună, le e frică să nu facă greşeli, şi astfel ţin tot mai puţin legătura cu prietenii lor foarte bolnavi. Dacă eşti părinte, vorbeşte despre boală cu copilul tău şi ajută-l să înţeleagă ceea ce i se întîmplă. Nu cu milă, ci simplu, cu demnitate umană. Ceea ce trebuie să înţelegem este că e ok să facem greşeli. Un pacient cu cancer te va corecta dacă greşeşti. Nu rupe contactul. Au nevoie de tine mai mult ca niciodată. Fii doar acolo!

- Este România o ţară unde mai fac lucruri pe gratis?
- Conceptul de voluntariat începe să prindă şi chiar nu ne putem plînge. Sîntem răsfăţaţi de prietenii noştri dragi şi de oameni minunaţi care ne ajută şi ne încurajează. Românii sînt oameni frumoşi cu inimi minunate.

- Poate România face mai mult?
- Toată lumea se poate implica. Avem voluntari din companii, mame, taţi, profesori, studenţi, chiar şi oameni în vîrstă. Cred că fiecare om de pe planetă poate face mai mult. Toţi putem face mai mult decît am făcut ieri, iar începutul anului este un bun moment de a începe asta.

Foto: De 15 ani, Katie Rizvi nu a încetat să lucreze cu copiii şi tinerii victime ale cancerului