* Izolaţi. În munţii din judeţul Cluj, sihaştrii sînt ceva la ordinea zilei
* 50 de suflete dintr-o comună clujeană se cred superioare şi au renunţat să mai vorbească cu vecinii. De vreo 40 de ani

Pînă în 2012, anul cînd se va sărbători următoarea Apocalipsă, clujenii nu trebuie să-şi facă nici o grijă, pentru că există secta Vidrenilor. La ei, mîntuirea se face într-un cadru natural, în apropierea Clujului, la doar cîteva zeci de kilometri, în comuna Măguri-Răcătău. Pentru pretenţiosi, zona oferă peisaje naturale de o rară frumuseţe şi, în curînd, racordare la conductă, dar această ofertă este doar pentru cei care doresc să grăbească venirea menţionatei Apocalipse. Cu toate acestea, există un singur inconvenient. Dacă vrei să fii „vidrean”, trebuie să fii mut cu restul lumii. Mai concret, cele circa 50 de persoane care fac parte din secta Vidrenilor au făcut un legămînt de tăcere peste care trec doar atunci cînd trebuie să coboare la magazinul mixt din comună pentru a-şi cumpăra ulei, zahăr sau cuie. Tocmai din acest motiv, sătenii din Măguri-Răcătău cred că Vidrenii sînt smintiţi. Întrucît oamenii smintiţi au mereu de spus cîte ceva, doi reporteri speciali au mers la vidreni pentru a le putea transmite clujenilor ultimele noutăţi despre Apocalipsă. „Mereţi degeaba! N-o să vă spuie nimeni nimic că-s oameni smintiţi!”, spune un bătrîn pe care, chiar dacă-l cheamă Vidreanu, spune că nu are de-a face cu sectanţii. „Omenii din Păltiniţa fac fel şi fel de măgării, îs omeni fără pricepere, fără minte, i-o biruit dracu’, că îi stăpîneşte mai mult dracu’ decît Dumnezo’. Îs aşăzaţi acolo dinainte de 90, îs  di pe deal coborîţi. O coborît unu di-acolo cu vreo 10-11 copii şi s-o căsătorit copiii, şi o făcut fel şi fel de zavistii. Penticostali fără frica lui Dumnezo’, nu stau de vorbă cu omenii, nu-s omeni în care poţi să ai o bază, fac ore de rugăciuni acolo între ei, nu au biserică, că la ei în casă se rogă. Au un fel de şef, un drac care-i comandă, Iuăn Vidrean, nu-i bătrîn. Bătrînul acum o murit, chiar miercuri, da’ de cîţiva ani copilu’ lui e şef”, povesteşte un bătrînel care şede în faţa spitalului din Răcătau, de poveşti cu un alt consătean. Bătrînul care ne-a furnizat atîtea informaţii n-a fost la înmormîntarea celui mort miercuri, pentru că de ceva vreme e internat la spitalul din comună pentru suferinţele sale. „Îs o familie pierdută, Niculae a Floarii, adică Vidrean Nicolae, ăsta care o murit acum. O fost ceva certuri, ei o fost mai ocoşi decât conducerea pocăiţilor, o apucat să facă fel şi fel de prostii în casa de adunare. Prorociri şi prostii, tot felul de vedenii zicea Iuăn că are”, mai spune bătrînul internat.

Cvartet de „Da”

Vidrenii locuiesc într-un şir de case pe ultima stradă din comună, care se înfundă în pădure. Acolo s-au retras prin anii ’70, cînd s-au desprins de penticostali. Comunitatea au pus-o pe picioare printr-o nuntă cu patru „da”-uri, în care cei patru fraţi Vidreanu s-au însurat cu alte patru surori penticostale şi, după un timp, numărul Vidrenilor a „explodat” exponenţial, ajungînd în momentul de faţă la circa 50 de capete. Problema sătenilor cu această „celulă” socială nu constă în faptul că oamenii ar fi violenţi sau ar face „razii” nocturne prin gospodăriile celorlalţi, ci doar faptul că nu comunică cu ceilalţi, trăind doar în spatele propriilor garduri. Majoritatea sătenilor îi privesc pe Vidreni ca pe un „virus” social şi se tem de ei doar, pentru că segregaţioniştii nu mai vor să participe la viaţa socială. „Nu ne salută, nu ne cer ajutorul şi nici nu ţi-l dau dacă ai nevoie de ceva de la ei. Doar ei de ei”, ne explică cum stă „vidrenia” la Măguri-Răcătău un alt sătean. Cu toate acestea, Vidrenii au case mari, tractoare şi maşini, însă n-au televizoare sau aparate radio, pe care le consideră ca fiind „unelte” ale Diavolului. Vidrenii nu vor să aibă de-a face cu biserica sau cu doctorul. Pînă acum, în familia numeroasă au avut loc cinci decese, iar defuncţii au fost îngropaţi în pădurea din apropiere. „Îi îngropă acolo în pădure, la alune, ca pe cîni. Şi femeia care o murit mai demult, şi alţi trei copii. Nu au nici o cruce, nimic, numa o piatră atît, cît palma. Pun iarba înapoi să nu se mai cunoască. Apoi, să mă ierţi, da unde fac copii ăia îi şi casa de adunare. Trebuiau să meargă pe un deal dacă-s aşa”, dezvăluie obiceiurile vidrenilor o vecină a lor, singura care locuieşte în „cartier” şi nu are de a face cu ei. Ba îi e cam teamă să nu aibă necazuri. „Au mai fost omeni ca dumneavostră care o vinit şi o întrebat de ei, da i-am rugat să nu ne facă năcazuri, să vie ăia piste noi. Pînă amu n-o vinit, da le cresc copiii…”, spune săteanca.

Veni vidi vidrenus

Ca să ajungi în Păltiniţa, strada pe care stau grupaţi Vidrenii, trebuie să urci pe un drum forestier, să treci de barul satului şi apoi să te opreşti întrebîndu-te dacă să le baţi oamenilor în poartă sau nu, după ce ai auzit tot felul de poveşti în care toţi îţi repetă că mai bine renunţi decît să ai de-a face cu aşa oameni. În Păltiniţa întrebi pe oricine dacă ştie unde stă Ion Vidraru, liderul comunităţii. Toţi ştiu, dar nimeni nu-ţi răspunde şi nu se uită la tine. În sfîrşit, strigînd la fiecare poartă îţi răspunde Ion Vidreanu, care fiind şeful lor poate că-şi permite să încalce jurămîntul tăcerii. „Eu sînt Ion. Ce vrei? Nu vorbim nimic că nu te cunosc”, „Păi să facem cunostinţă”, zic, că poate-i curios cine-l caută. „Nu, nu, nu vreau. Lasă-ne în pace!”, ceea ce şi facem întrucît strada începuse să fie patrulată de un vidrean tăcut şi bine făcut care prezenta pe rînd o sapă şi un lanţ gros.

Un foc de ploaie

La prima vedere, Ion Vidreanu seamănă cu un administrator de bloc de vreo 50 de ani, pensionat pe caz boală. Este mic de înălţime, dar bine legat, are ochelari cu rama groasă care îi acoperă sprîncenele. Dacă n-ai şti că 50 de oameni îi ascultă visele ca pe cele ale unui prooroc, nu te-ai sinchisi să-ţi plăteşti întreţinerea la timp. Dar el visează şi, conform revelaţiei mistice, visele ar trebui să se transpună în realitate. Visele lui Ion nu sînt încifrate, ci despre lucruri simple, dar hotărîte. Spre exemplu, cînd acum trei zile i-a murit tatăl, Vidreanu a prezis că va ploua cu foc peste comuna Măguri-Răcătău. Pe jumătate a avut dreptate pentru că de o vreme în comună au loc precipitaţii constante şi abundente. Alte revelaţii vidreniene sînt despre cum diferiţi săteni au de-a face cu fulgerul, dar pînă acum din informaţiile verificate din mai multe surse, fulgerul nu a avut nimic de împărţit cu răcăţenii.

Sectanţi cu facultate

Toţi din sat îi ştiu pe cei care trăiesc în Păltiniţa, adică pe Vidreni. Unii dintre sătenii mai nou veniţi s-au chiar lăudat că vorbesc cu cei din Păltiniţa şi li se răspunde. Copiii lor vin în sat la şcoală, iar dintre cei mai mari mai merg la internat să se uite la televizor. „Nu-s oameni proşti, sînt chiar inteligenţi. Unii au facultate. Este un inginer, un profesor de matematică şi iar unul care are facultate, dar stă acasă. Nu-s nici sălbatici, că atunci cînd a murit un bătrîn de-al lor, au venit în sat, la spital, după certificat”, povestea una dintre vecinele fostului primar. Partea cu certificatul a fost dezminţită de asistenta de serviciu de la spital, care ne-a semnalat şi cazul unei femei care, după ce a locuit 15 ani în Păltiniţa, cu soţul şi cei opt copii ai ei, a fost dată afară din comunitate. Foaia transilvană va prezenta mîine, în exclusivitate, cazul femeii expulzate din comunitatea vidrenilor. 

***

„Îs aci de vreo 30 de ani. Cu noi nu vorbesc, numai între ei, în familia lor. Tăt cîte 10-12 copii au, nu beau, numai trei dintre ei beau şi fumează.  Femeile nasc acolo, bătrînul le moşeşte, Iuăn Vidraru. El e tîmplar, nu are şcoală. D-apoi ce vise are el, ăia tăţi îl cred”, spune o vecină de-a vidrenilor, care nu frecventează societatea lor.