Sari la:
Special

PROGRAM ECHIPE CLUJENE

 

PUBLICITATE
Ilegalități în parcul fotovoltaic al lui Paszkany și la modernizarea Căii Turzii
Categorie:   Politic  Autor:  Daniel Iftene  Data:  9.05.2011  Ora:  15:25  Citiri:  1643

Voteaza articolul:

Nota 4/5 (3 voturi)

Social-democrații clujeni au acuzat astăzi administrația locală că încalcă legea atunci cînd încearcă să schimbe obiectul colaborării dintre consiliul local și Polus Real Estate din construcția cartierului Tineretului în cea a unui parc fotovoltaic

(CITEȘTE depsre planurile parcului fotovoltaic AICI)

Potrivit consilierului local PSD, Claudia Anastase, și președintelui PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, o asemenea manevră se află în plină ilegalitate, chiar dacă are, printre altele, și avizul prefectului Florin Stamatian. 

"Dacă era vorba de altcineva, ar fi reziliat contractul imediat. Dar pentru că e vorba de altcineva (firma Polus Real Estate, a omului de afaceri Arpad Paszkany), se poate. Acum e problema Curții de Conturi și a organelor abilitate", a declarat Joj în conferința de presă de astăzi, în timp ce Anastase a pus sub semnul întrebării asocierea cu firma mai sus menționată pentru realizarea unui asemenea proiect. "Ce experiență au ei în acest domeniu?", a întrebat consilierul, afirmînd că este posibil ca o competiție deschisă pentru realizarea proiectului să fi atras investitori cu o experiență bogată în acest domeniu. Drept urmare, cei trei consilieri locali PSD vor vota în ședința de mîine împotriva acestui proiect.

Modernizare cu repetiție și risipă de bani?

O altă sămînță de discuții aprinse în sînul legislativului local va fi cu siguranță și proiectul de modernizare a Căii Turzii, care se ridică la o valoare de cinci milioane de lei. Potrivit lui Anastase, din această sumă, 722.000 de lei sînt prevăzuți doar pentru serviciile de consultanță. Asta deși, conform declarațiilor lui Mircea Jorj, aceste lucrări au mai fost efectuate o dată acum cinci ani, fapt pentru care suma destinată consultanței e inexplicabil de mare.

Cele mai bune știri din Cluj, zilnic, pe FTR.ro



Ultimele articole de Daniel Iftene:


Comentarii articol (4)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
Stefan  2011-05-10 11:59:25
Rugam Primaria ca sa schimbe denumirea Parcului Feroviarilor in ,,Parcul Sf Iftene prajind slaninuta lui sf Blag" iar terenul pe care se va face parcul fotovoltaic sa se numeasca ,,Sf Iftene la pascut cu vacile si discutind cu sf Blag psd-istul cum sa facem sa nu dezvoltam Clujul". Arpi, dai publicitate lui Blag ca si asta se pare ca adopta politica lui Felix si pune calugarul Iftene sa te toace marunt.
gigi  2011-05-10 11:40:44
Cred ca este un joc de interese. Stim ca Paszkany este un client PDL,insa locul poate trebuie pastrat pt. locuinte. Totusi un parc fotovoltaic este binevenit pt. oras
geco  2011-05-10 01:34:44
Neaparat trebuie sa inchidem si proiectul asta. Terenul ala trebuie sa ramana gol pentru iarba, pe care sa crestem vacile clujenilor. Sa vindem in continuare fabrici la fier vechi si sa facem lucrari publice la suprapret, asta trebuie sa facem, sa-l ia naiba de curent electric gratis pt. primarie...sa vina la o firma de-a noastra sa le dam la suprapret... asta e doctrina psd...
dorin  2011-05-09 16:29:55
Niste prosti.......daca tot nu au facut nimic in tara asta decat sa fure ...cei de la PSD acum daca chiar nu pot face altceva macar sa bage bete in roate.Normal ca daca primaria face prea multe lucruri bune cei de la PSD vor fi eclipsati si nu vor mai fi alesi never....si atunci macar sa lupte sa stopeze faptul ca inluminatul public era platit timp de 49 de ani din acel parc.....lasa ca mai bine e platit de contribuabili.......
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!

Poate te-ar interesa si: