Cotidianul online FTR.ro (Foaia transilvană) apare de astăzi şi pe hîrtie, cu primul număr dintr-o serie de reviste lunare. Citiţi în numărul din noiembrie totul despre afacerile şi banii politicienilor clujeni şi despre relaţia „neortodoxă” dintre Bani şi Politică, comentată de nume cu greutate, printre care Radu Sârbu (preşedintele PNŢCD), Aura Ţiţirigă (fost redactor-şef al Antena 3), Liviu Radu (fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor), Ioan Hosu (lector la Universitatea „Babeş-Bolyai”), jurnalistul Ion Novăcescu şi alţii.
Tot în numărul din luna noiembrie găsiţi primul interviu pe care suspecţii din cea mai mediatizată spargere din ultimii ani, „Jaf la BT”, l-au acordat presei, special pentru FTR.ro şi povestea de „succes” a angajatei care fura din conturile clienţilor aceleiaşi bănci.
După demisia incendiară din funcţiile din PDL Cluj, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, vorbeşte despre relaţiile cu Sorin Apostu, Daniel Buda, Emil Boc şi Traian Băsescu, iar social-democraţii vorbesc despre cîştigurile de la Congres şi moţiunea eşuată.
„Să trăiţi bine!”, dar nu după cum vor politicienii, ci după sfaturile celui mai cunoscut specialist în nutriţie şi boli metabolice din România, prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, care şi-a dezvăluit secretele în faţa reporterilor FTR.ro.
V-aţi dorit vreodată să simţiţi senzaţiile din morgile din Cluj sau din bordelurile din Austria? Reporterii noştri le-au încercat pe pielea lor şi vă pun la dispoziţie reportaje picante din spatele uşilor de obicei închise.
Nu am uitat nici de drogurile legale, cele mai frumoase Miss-uri din Cluj, studenţi sau cocalari, aşa că puneţi mîna pe primul număr din FTR.ro, care apare de astăzi, în 40 de pagini, în Cluj-Napoca, Gherla, Dej, Turda, Câmpia Turzii şi Huedin.
Cele 5.000 de exemplare se distribuie gratuit în cafenele, restaurante, instituţii publice sau chioşcuri.