Din 2007, cînd a terminat facultatea de filosofie, Maria a fost agent de vînzări, vînzătoare şi anticar. Nu are şcoală pentru nici una dintre meseriile de mai sus. Pe diploma ei scrie că e filosof. Însă cine mai are nevoie de filosofi în economia noastră? 

Interviuri la minut

La Filosofie a citit „ca tîmpitu’”, patru ani, cu multe „nopţi albe, pe care le-a pierdut” cu Schopenhauer, Kant sau Wittgenstein, iar după ce a terminat nu ştia încotro să o apuce. Să lucreze în învăţămînt nu putea, fiindcă posturile erau blocate. La privat îi cereau experienţă, iar ea încerca să le explice că tocmai a ieşit de pe băncile şcolii şi că are un CV „rahitic”, însă nu o deranjează să pornească de la zero şi nici nu îi e teamă să muncească. 

În ultimii trei ani, Maria a fost la vreo 50 de interviuri şi a avut şase joburi, dintre care doar unul a ţinut cont de diploma de filosofie. Au fost întîlniri la care a stat doar trei minute. Se ducea cu frica în spate, aşa cum mergi la doctor. „Simţeam că îmi cresc două capete cînd auzeam că iarăşi mă întreabă: Ce aţi terminat? Filosofia?”, povesteşte Maria.

Înşelată de multinaţională

Prima experienţă a avut-o în vara lui 2007 într-o multinaţională ce căuta absolvenţi. A mers cu o colegă de la Filosofie. Încheiau asigurări medicale complementare, însă, după doar cîteva luni, au început restructurările. Au fost daţi afară „ultimii sosiţi”, printre care şi ea.

Au urmat cîteva luni în care telefonul nu mai suna, dar, într-un final, a fost angajată de o firmă ce se ocupa cu vînzarea prin telefon de consumabile pentru imprimante. Aveau un sediu „fantomă”, lîngă Clujana. Acolo a învăţat pentru prima dată să zîmbească la telefon. A stat o lună, dar după Paşte nu au mai chemat-o înapoi. Nici banii nu i-a mai văzut. 

A găsit apoi un job pe net şi a fost angajată ca agent de vînzări pe Turda şi Câmpia Turzii, fără să aibă experienţă în domeniu. A învăţat multe din munca pe teren şi ar mai repeta experienţa. Însă a pornit ca un om serios şi nu credea în vorba care circula printre agenţi „că trebuie să fii cel mai mare mincinos”. Dacă ar fi avut mai multă înţelegere din partea şefului, ar fi rămas.

Ca un blestem?

Apoi a ajuns să lucreze într-un magazin alimentar din Mănăştur unde patronul i-a promis marea cu sarea, că o va lua pe vînzări, mai ales că deja avea experienţă. Trebuia doar să aştepte puţin şi, între timp, să vîndă carne în magazin. A acceptat compromisul, în speranţa că acesta se va ţine de cuvînt. „Îmi era scîrbă. Mă gîndeam că am studiat atîta ca să am sînge pe mîini şi pe halat?”, mărturiseşte Maria.

După opt luni, în care se trezea zilnic la cinci dimineaţa, i-a amintit şefului de înţelegere. A bătut în final palma cu directorul de vînzări. Totul era stabilit, însă au apărut problemele de sănătate, din cauza condiţiilor în care lucra. A făcut un blocaj la spate şi a stat două săptămîni în concediu medical. Pe cînd s-a întors, s-a schimbat şefa de pe Cluj. I s-a spus că nu mai este primită la muncă, pentru că „nu este nevoie de oameni bolnavi”. A refuzat să plece, pînă nu primeşte o explicaţie plauzibilă, dar a fost transferată în altă unitate, într-un fast-food. Atunci a simţit "blestemul" din facultate.

„La primul curs, domnul profesor Aurel Codoban ne-a spus că în cîţiva ani o să ne audă pe unii spunînd: „Ketchup sau muştar, dom’ profesor?” Unde am ajuns? M-a blestemat, mă gîndeam eu”, spune Maria. Din mîndrie, şi-a scris în scurt timp demisia.

De la anticariat, printre iubitorii de muncă

Singurul job unde au contat studiile a fost la anticariat. Credea că l-a prins pe Dumnezeu de un picior că poate sta printre cărţi, dar bucuria nu a durat mai mult de nouă luni şi a fost nevoită să îşi ia tălpăşiţa. „Patronul nu te dă afară, dar te obligă să pleci”, concluzionează Maria, uitîndu-se în urmă.

Acum lucrează în vînzări pentru o multinaţională şi a primit promisiuni că va fi propulsată pe o funcţie cu putere de decizie. A ajuns aici pentru că şi-a descoperit pasiunea pentru munte şi sport, nu pentru că are o facultate. Numai că mai bine de jumătate din bani îi dă pe chirie şi întreţinere. La cum merg lucrurile, soluţia ar fi „să o întindă” din ţară. Altfel, nu ar fi decît un chiriaş toată viaţa. Deocamdată, planul ei este să se înscrie în toamnă la Facultatea de Construcţii, chiar dacă o va ustura la buzunar.

Mai mult, ca să îşi poată împlini visul de a-şi deschide o pensiune eco-turistică, se gîndeşte serios să îşi calce pe demnitate şi să spele vase în Anglia. Şi să uite că are o diplomă.

„Îmi e ciudă că intelectualitatea a ajuns să fie sclavagistă. Spui că a trecut sclavia, dar e sub o altă formă”, Maria, absolventă de Filosofie.

Articolul a apărut în Revista Foaia transilvană din februarie, iar toate articolele din Dosarul "Şcoala, cui foloseşte" vor fi postate AICI săptămîna viitoare