* Eveniment. Scriitorul "freelancer" Mike Ormsby si-a lansat "Grand Bazar România" si la Cluj
* Britanicul a început sa scrie cartea dupa ce un român i-a spus ca "europenii sînt prosti"

Mike Ormsby, un englez de 49 de ani, a scris o carte de povestiri ironice despre români. Nu ca sa-i supere, ci ca sa ridice niste probleme. A vizitat prima data România în 1994, ca reporter pentru BBC. A revenit în '97. Între timp, a mai batut drumurile Europei, ale Asiei, Africii si Americii. Dar a ramas fascinat de "continentul" acesta. Aici si acum, e scriitor freelancer, consultant media, trainer, editor. Înainte de toate, are umor si bune intentii, pentru ca de "necas" trebuie sa faci "has".

- De ce ati fost asa hotarît sa scrieti o carte despre experienta în România?
- Cînd am venit prima data aici, în 1994, am început imediat sa scriu despre România, mi se parea foarte interesanta. Nu stiam de ce scriu, vroiam doar sa scriu. Povesti foarte-foarte lungi, pe care le-am trimis povesti de acest fel unor edituri din Anglia. Erau interesati, dar spuneau: "Pentru cine sînt astea?" Pe de alta parte, experienta care m-a facut sa vreau cu adevarat sa scriu aceasta carte e cea pe care am descris-o într-una dintre povestiri, care se numeste "Europenii sînt prosti". E ceva foarte interesant, sa ti se spuna ca europenii sînt prosti...

- Credeti ca replica asta exista în mintile multor români?
- Sînt sigur ca multi români cred ca eu sînt prost. Cîteodata, si eu cred ca sînt prost. Cred însa ca românii care calatoresc stiu ca nu exista vreo conspiratie împotriva lor. La fel si românii care citesc, care sînt curiosi fata de ce e în jurul lor, care au mintea deschisa. Da, unii români cred ca occidentalii sînt prosti, la fel cum unii occidentali cred ca românii sau est-europenii sînt prosti. Nu poti niciodata sa previi prejudecatile.

România, motiv de lauda

- Spuneati ca în 1994 nu multi erau interesati de România. A crescut interesul în 2008?
- Cred ca da. Pentru ca e deja în UE, pentru ca afacerile sînt în floare, vesticii stiu ca e o piata masiva. Politic e importanta pentru pozitia ei strategica si va fi întotdeauna asa. În plus, tot mai multi români se angajeaza în strainatate si poarta steagul. Sînt români foarte destepti prin toata lumea.

- Atunci, nu credeti ca aceasta carte i-ar putea speria chiar si pe cei interesati de români?
- Britanicii si românii au un simt al umorului foarte asemanator. Acesta a fost unul din motivele pentru care m-am întors, dupa '94: oamenii mi se pareau amuzanti si cu atitudini foarte interesante fata de viata. Oamenii vor fi curiosi. România e un loc chiar "cool" în care sa vii în vacante. Cei care vin aici în vacanta, se întorc acasa si încep (pe un ton afectat - n.r.): "Eu am fost în România. Si tu n-ai fost..." E un loc exotic, putin periculos, putin diferit.

- Ce are Transilvania mai mult decît Dracula?
- Geografia, în primul rînd, e spectaculoasa. Climatul. Mîncarea. Aveti niste cartofi fantastici, rosii, brînza, vinuri. Cînd am venit prima data aici, am sunat-o pe mama si i-am spus: "Stii cartofii aia pe care-i mîncam noi în Anglia? Aia nu-s cartofi!" Prima data cînd mi-am facut piure în România, nu-mi venea sa cred ce gust bun avea! De asemenea, istoria e uimitoare. E foarte complicata, dar stiu ca e interesanta. Si, deasupra tuturor, oamenii. Cred ca, oriunde esti în lume, ce te atrage mai mult ca orice sînt oamenii. Transilvanenii au fost întotdeauna foarte prietenosi fata de mine.

"Has de cas"

- Spuneati ca românii au acelasi simt al umorului ca britanicii. Cum l-ati descrie?
- E vorba de "has de cas", sa continui sa zîmbesti, chiar daca viata e grea... Has de cas. Asa se spune?

- Haz de necaz.
- Da, haz de necaz. Si asta e o chestie destul de britanica. În engleza îi spunem "stiff upper lip", înseamna sa-ti tii buza de sus foarte ferma, sa nu tremure, sa nu-ti arate emotiile. Haz de necaz... Poti sa-mi scrii asta?

- Unde ati vazut acest simt al umorului? Mergi pe strada si toata lumea e mohorîta, întunecata, preocupata...
- Viata nu e chiar usoara pentru români, cel putin pe moment. Deci, da, poate oamenii arata seriosi, chiar si eu, desi nu ma pot compara cu un pensionar român. Dar cred ca, odata ce rîcîi putin suprafata sau spargi gheata si te împrietenesti cu el, îl întrebi "poti sa ma ajuti cu asta, sa-mi arati unde e oficiul postal?", nu mai dureaza mult pîna cînd un român va spune o gluma.

Povestea, esential folositoare

- V-ati caracteriza cartea ca fiind amuzanta sau serioasa?
Sper ca-i va face pe oameni sa rîda. Si sper ca-i va face sa cada pe gînduri. Eu doar am vrut sa spun povesti. Cred în puterea povestilor. Cîteodata, pot fi chiar prea puternice. Dar daca folosesti potrivit o poveste, ea poate fi esential folositoare. Cel mai important personaj al povestii e cititorul. Mereu trebuie sa te gîndesti: ce întelege cititorul din ce-i spui? Sper ca povestirile mele au straturi, ca sînt amuzante sau triste, ca în profunzime e ceva care sa-i faca pe oameni sa gîndeasca. Sînt foarte scurte, dar mi-a luat mult timp sa le lucrez.

- Cam cît?
- La o povestire de o pagina, cel putin 20 de ore.

Drama si comedie

- Cît e fictiune si cît realitate în povestiri?
- Inima fiecareia e 100% adevarata. Am schimbat numele persoanelor sau genul lor sau un loc. Dar cred ca sufletul unei povestiri nu e numele cuiva, ci drama sau comedia continute în ea. Responsabilitatea unui scriitor e sa gaseasca cea mai buna cale de a le prezenta, sa renunte la ce nu e necesar sau sa adauge cîte ceva.

- Ce reactii ati avut la carte pîna acum?
- Fratele meu mai mare mi-a spus: "E foarte buna de citit pe toaleta". Asta a fost prima recenzie pe care am primit-o. Mamei i-a placut. În general, reactii pozitive. Unii prieteni care vor sa devina scriitori au fost mai cruzi. În România, nu stiu. Ceea ce nu-mi doresc e ca românii sa se simta ofensati. Sper ca vor vedea ca-i respect si ca-i iubesc, pentru ca sînt lucruri care trebuie spuse si discutate.