De-abia ieşiţi din criza economică, miliardarilor planetei le-a fost pus în faţă proiectul celui mai extravagant iaht din lume, un adevărat palat pe apă. Cu o lungime de 200 de metri, echivalentul a două terenuri de fotbal, construcţia va depăşi recordul deţinut în prezent de „Eclipse”, cel mai mare iaht din lume, al miliardarului rus Roman Abramovich. Ambarcaţiunea va avea un cinema pe două niveluri, un club de noapte şi un elipad. Berkeley March, arhitectul naval al iahtului, a declarat pentru CNN că întreaga construcţie ar putea costa 1 miliard de dolari, în funcţie de nevoile clienţilor. „Multe persoane, care nu aveau puterea de a cumpăra un asemenea iaht, se gîndesc că acum este cea mai bună ocazie. Cei care au în continuare mulţi bani, au şansa să îi cheltuie, mai ales că a scăzut şi cererea. Recesiunea nu a schimbat părerea oamenilor bogaţi, potrivit căreia mărimea contează. Cînd eşti obişnuit să trăieşti într-un palat cu zeci de servitori, nu vrei să traversezi oceanul într-un iaht mic. Pînă la urmă, indiferent de recesiune, totul stă în ego-ul cumpărătorului”. Potrivit arhitectului, iahtul, numit deocamdată „Proiectul 1000” ar putea fi construit în mai puţin de cinci ani.