Cînd au venit comunistii la putere, Clujul era un centru universitar si cultural prin excelenta. Dupa nici 30 de ani, Ceausescu a pus piciorul în prag. Clujul trebuia sa se alinieze construirii industriale a societatii socialiste multilateral dezvoltate. Cu orice pret si în mare graba.

Dictatorul în teritoriu / La sfîrsitul lunii octombrie 1973, Nicolae Ceausescu descinde în Clujul universitar pentru a-si exprima nemultumirile fata de comunistii locali. Dictatorul strîmba din nas la tot ce misca în zona. Nu-i mai plac nici industria, nici economia, nici agricultura si cu atît mai putin învatamîntul universitar. Dupa ce viziteaza orasul, împrejurimile, ajunge la Turda si la Cîmpia Turzii pentru a verifica dezvoltarea industriala a principalelor fabrici si uzine din judet. Cînd revine în Cluj, îsi face timp sa îi mustruluiasca pe activistii de partid, în celebra cuvîntare la adunarea activului de partid al organizatiei judetene.

Codas la cincinal / Nemultumirile secretarului general erau justificate, dupa spusele lui, de slaba prestatie a clujenilor în a se întrece pe sine, fapt care periclita atingerea telului suprem al anilor 70: cincinalul în patru ani si jumatate. Clujul era printre codasii orînduirii socialiste, cu un avans de numai 15 zile, foarte putin în comparatie cu al judetelor stahanoviste, care erau cu 2-3 luni mai rapide. În profunda atmosfera critica si autocritica, Ceausescu catalogheaza rezultatele locale drept „multumitoare”: „tinînd seama de potentialul, capacitatile tehnice si de productie, precum si de cadrele de care dispune Clujul, trebuie sa spun ca rezultatele nu sînt pe masura posibilitatilor”.

Pretioase îndrumari / Chiar daca toti muncitorii clujeni s-au straduit sa scoata rezultate cît mai bune în întrecerea comunista, ce atingea deja cote ridicole, „cel mai iubit fiu al poporului” nu poate admite „delasarea” industriei locale si îi someaza sa schimbe structura economica a Clujului: „În urmatorii doi ani, industria Clujului trebuie sa sufere o transformare puternica în directia ridicarii nivelului tehnic si a calitatii, a cresterii productivitatii”. Masurile nu erau deloc academice, ci punctuale. Prima si cea mai importanta era construirea unei otelarii la Cîmpia Turzii, care trebuia sa ajunga, pîna în 1980, la o capacitate de 500000 de tone. Cea de-a doua, care urma sa schimbe definitiv fata orasului, era înfiintarea unei grandioase întreprinderi de constructii de masini.

Învatat si proletar / În viziunea ceausista, învatamîntul universitar si preuniversitar nu mai aveau decît un unic scop, prefigurat si în Cuvîntarea cu care acesta a deschis anul universitar, în 1972, „unificarea reala, organica a învatamîntului cu cercetarea si productia. În domeniul stiintelor sociale trebuie sa mai învingem însa unele tendinte conservatoare, unele conceptii învechite si aceasta nu atît la parinti si elevi, cît mai ales la cadrele didactice”. Consideratiile dictatorului si-au gasit aliati chiar din sînul universitatii clujene, atît din partea profesorilor, cît si din cea a studentilor. De exemplu, un lacatus mecanic, în acelasi timp student la Facultatea de Studii Economice, dadea glas planurilor partidului, sustinînd calduros „contactul nemijlocit al studentilor cu uzina, cu colectivele de muncitori, exercita o puternica înrîurire educativa asupra studentilor, asupra pregatirii lor pentru munca si viata”.

Elan muncitoresc / Atentionarile lui Ceausescu au avut ca efect înmultirea atitudinilor critice, dar mai ales autocritice, ale activistilor de partid. Chiar daca, în numai 15 ani, numarul salariatilor din Cluj crescuse cu 96000, iar ponderea populatiei urbane depasise 52 de procente, dezvoltarea era „doar la început”. Înca din 1972, Clujul s-a „îmbogatit” cu 61 de fabrici, combinate, uzine si alte capacitati industriale, printre care: Armatura, Fabrica de medicamente Terapia, Uzina chimica Turda, Întreprinderea de industrializare a laptelui. Pentru 1973, planul de investitii era acaparat de dezvoltarea industriala, prin construirea Fabricii de sticla Cluj, a Sectiei de mase plastice de la Napochim si a altor întreprinderi.

Schimbarea la fata / 1973 marcheaza schimbarea profilului fostului centru universitar Cluj, care devine capitala unui judet cu aspiratii profund si exclusiv industriale, asa cum notau si periodicele vremii: „Cautam un simbol care sa sugereze o dimensiune definitorie a judetului – INDUSTRIA. (...) Industria determina proportia progresului nostru, ritmul ascensiunii noastre spre cotele înalte pe care ne-am propus sa le atingem”.