Premierul Emil Boc a infirmat astăzi informaţiile potrivit cărora ar fi deţinut o funcţie de conducere în Uniunea Tineretului Comunist şi că, prin urmare, ar fi unul dintre cei afectaţi de o viitoare lege a lustraţiei. "În 1989 aveam 23 de ani, eram student şi nu am deţinut nici o funcţie în structurile de conducere ale tineretului comunist, care să fie vizată de legea lucraţiei astfel încît aplicarea acesteia să-mi creeze o problemă, aşa cum încearcă unii să acrediteze. Nu am deţinut niciodată nici un fel de funcţie de conducere la nivelul UTC în judeţul Cluj şi nici pe cea de preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR), filiala Cluj, aşa cum incorect s-a afirmat în presă", a declarat Boc, prin intermediul unui comunicat al Guvernului României.
Ce se spune despre Boc
Presa a publicat de mai mulţi ani informaţii potrivit cărora premierul Emil Boc ar fi fost al doilea om ca importanţă în structurile tineretului comunist din Cluj, avîndu-l drept superior doar pe fostul ministru PSD, Vasile Dâncu. Potrivit presei, premierul ar fi deţinut funcţiile de vicepreşedinte şi preşedinte al Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti din Universitatea "Babeş-Bolyai" şi al Uniunii Studenţilor Comunişti din România, filiala Cluj.