Am devenit fără voia mea un erou întunecat al blogurilor. Nu avem legi în domeniu şi nu voi putea răspunde, la acelaşi nivel de mitocănie şi perversitate, miilor de „nicknames”. Îi voi răspunde deocamdată doar bloggerului de la Washington, pseudoprofesorului de ştiinţe politice Vladimir Tismăneanu. În nenumăratele lui postări pe tema mea, mi-a dat şi o poreclă, Rembo, destul de simpatică (amestec de Rimbaud şi Rambo)…
Aceasta, în orice caz, nu e complet lipsită de talent, aşa cum sînt sutele sale de articole de altădată despre Lenin, Ceauşescu, socialismul învingător, duşmanii de clasă din „Viaţa studenţească”, „Convingeri comuniste”, Amfiteatru” şi alte gazete tovărăşeşti pe care le am în documentaţia mea de vreo zece ani.
În satul meu din munţii Orăştiei, ca şi în alte locuri din ţară, toate familiile au cîte o poreclă, pe care o poartă, ca pe o cruce, multe generaţii. Porecla familiei mele, şi deci şi a mea, este „Ticărău”. Ticărăul e un soi de dispozitiv străvechi, compus din lemn şi lanţ, care permite să se strîngă fedeleş lemnele sau vreascruile aduse cu căruţa de la munte. Un adevărat profesor de istorie recentă - nu unul ca Tismăneanu, vreau să zic -, în studiul la care lucrează despre băieţii şi fetele din Primăverii, cartierul nomenclaturii comuniste din Bucureşti, a descoperit porecla din adolescenţă a lui Vladimir Tismăneanu. I se spunea, nu se ştie încă de ce, „Onanistu’ ”. Poreclele reuşite sînt uneori nedrepte, răutăcioase, dar au meritul enervant că se lipesc de cel poreclit. Nu o să fac aici un excurs despre onanie, despre condamnarea acestui „păcat” în „Cartea Cărţilor”, despre Onan şi toate celelalte. Deşi poate v-aş plictisi mai puţin decît a plictisit Tismăneanu România cu a sa „condamnare a comunismului”.
Nu întîmplător, Tismăneanu s-a întîlnit în marea sa acţiune de condamnare a onanismului, pardon, a comunismului cu preşedintele nostru atît de democrat. Domnul Băsescu a recunoscut, cu simplicitate, că a bătut bordelurile lumii pe cînd era căpitan de vas şi, probabil, şi pe cînd era la Anvers. Fără îndoială, domnul Băsescu nu s-a gîndit să condamne simpaticele stabilimente, ci ţidulele care-i confereau în epocă o atît de invidiabilă libertate de mişcare. La urma urmei, nu e Domnia Sa singurul înalt funcţionar de stat aflat încă în funcţie care a avut Ausweis-ul Elenei Ceauşescu?
Condamnarea comunismului făcută de un fost profesoraş de marxism plecat din ţară în condiţii dubioase şi lipit, în acelaşi gen de condiţii, după 1989, ca o muscă de fundul calului, de bugetul de stat şi de preşedinţii României, împreună cu un marinar comunist, plus o bandă de profitori din naştere, nu aduce prea mult a onanism în văzul lumii? Iată de ce porecla lui Tismăneanu din adolescenţă mi se pare relevantă şi azi. Şi de aceea i-o reamintesc cu generozitate.
Păcatele tinereţilor trebuie condamnate cu toată vigoarea revoluţionară. Dar chiar să ajungi în Parlamentul României şi să produci o frecţie la un picior de lemn pe cea mai gravă temă a ultimei jumătăţi de veac nu vi se pare cam mult? Închei cu un salut cordial, adresat deopotrivă bloggerilor instrumentaţi sau doar necopţi şi reţelei de profesionişti care s-a ocupat intens de calomnierea mea: Rembo îl salută pe Onanistu’! Şi multă sănătate.
Ultimele articole de Petru Romosan:
