89.450 de români figurează ca angajaţi în 2008 în sectorul neguvernamental. Şi asta în condiţiile în care 68% din cele 21.319 de Organizaţii Non Guvernamentale (ONG) din România funcţionează exclusiv pe bază de voluntariat.
Aceste date figurează în raportul "România 2010. Sectorul neguvernamental-profil, tendinţe, provocări”. Raportul conţine un bilanţ al ultimilor 20 de ani de dezvoltare a sectorului neguvernamental în România şi oferă informaţii structurate privind dimensiunea, dinamica şi evoluţiile sub-sectoriale. Raportul va fi lansat săptămîna viitoare la Bucureşti, la Hotelul Howard Johnson Grand Plaza.
Totodată, raportul arată că în 2007 numărul locurilor de muncă din sectorul neguvernamental a fost mai mare decît numărul locurilor de muncă din alte sectoare, precum intermedierile financiare (97.000 salariaţi) sau industria extractivă (84.000 de salariaţi).