„Sînt Glavã Daniel si-s mester argintar, din inele si brãtãri trãiesc eu si familia mea. Nu fur, nu fac rãu, fac lucru frumos. Am brevet de argintar international, singurul din Cluj.” Asa se prezintã tiganul argintar din Piata Mihai Viteazu. Nu stiu dacã îi place sã i se spunã tigan sau nu, dar nu folosim acest cuvînt cu sens negativ. Este cuvîntul prin care îi identificãm, atît.

Printre alte tarabe cu ceapã, unelte de pescuit si slapi de plastic, el are o valizã pe un scaun, locul de unde face comert cu argintãrii pentru cucoanele Clujului. Galavã munceste cu ciocanul si dalta, a învãtat meseria de la tatãl lui si–i va învãta pe bãietii lui aceeasi meserie.
„Eu nu plec, doamna mea, niciunde, nu plec, cã aici este tara mea, eu asa o consider. La Cluj m-am nãscut, am doi bãieti, lor vreau sã le las meseria, sã nu piarã. Am auzit povesti de la unii, de la altii, care cum s-au întors. Dar n-as vrea sã încerc. Acum aud cã în Italia e periculos, cã-i bate, îi bagã la închisori sau îi trimite fortat acasã. Eu zic asa: sã ne facem un rost acasã, aici la noi si atunci n-o sã avem nevoie de plecat si de furat prin alte pãrti. Eu mã consider acasã aici, dacã sînt lãsat sã vînd argintele mele la piatã. Am spor sã stiti, clientul mã apreciazã. Cîstig cam 4-5 sute de mii pe zi. Nu e mult, dar pot trãi din banii ãstia.”
„Doamna mea, sã mã punã la test oricine vrea, sã mã punã la probe, în meseria mea nu am rival, sînt cel mai bun. Mã pricep sã fac din ciocan si nicovalã cele mai fine bijuterii. Dar zic asa si asa sã scrieti , cã eu, Glavã Daniel cer ca guvernul sã nu mai finanteze minoritãtile la grãmadã, sã-i ajute pe mesteri, nu pe hoti sau lenesi. Ce a fãcut guvernul pentru mesteri? Am eu un atelier unde sã fac argintãrie? Am eu un loc unde sã vînd? Nu! Dar tiganii fierari, avem olari, muzicanti, cãldãrari, pe ei cine îi ajutã? Astea sînt meserii pe cale de disparitie. Dacã cineva are urechi sã ne audã si pe noi. Nu facem lucru urît, nu sîntem vulgari, sîntem respectati cã iese lucru frumos din mîinile noastre!” (R. Hurezean)

Tiganul frantuz

„Sã vã spun eu cum a fost în Franta, intervine un camarad de la barul din Piatã. Sã mor eu dacã n-am furat de toate, francezii sînt naivi rãu. Ãia nu se asteaptã sã-i furi. Poti fura orice, dar orice! Si femei am furat. Cînd am vãzut cã se îngroasã gluma am fugit. Nu-mi plac închisorile din Franta, au paturi fãrã saltele. Penala la ei e mai rea, nu chiar ca la noi. La noi îti dã saltele în puscãrie. Mai bine acasã!”, spune un rom „cu experientã” europeanã.